Dacă bem suficientă bere, putem cădea de pe scaunul de bar sau putem începe să cântăm în gura mare în fața unor necunoscuți. Alcoolul poate trece de una dintre cele mai puternice linii de apărare ale organismului. Oricine s-a îmbătat vreodată, a fost sub influența drogurilor sau pur și simplu a simțit o somnolență puternică după ce a luat medicamente antialergice a simțit ce se întâmplă când anumite molecule străpung sistemul de protecție numit barieră hematoencefalică și ajung în creier.
Bariera se află în pereții rețelei de capilare care șerpuiește prin creier pe o lungime de sute kilometri. Ea împiedică majoritatea moleculelor din sânge să ajungă la celulele nervoase sensibile. Așa cum craniul protejează creierul de agresiunile fizice externe, bariera hematoencefalică îl apără de amenințările chimice și de agenții patogeni.
Deși sistemul este una dintre marile reușite ale evoluției, bariera creează dificultăți serioase celor care dezvoltă medicamente. De decenii aceștia încearcă să o traverseze selectiv pentru a putea administra tratamente la nivelul creierului. Cercetătorii din domeniul medical vor să înțeleagă mai bine cum funcționează bariera și pentru că disfuncțiile ei par să joace un rol esențial în apariția anumitor boli. În plus, intervențiile asupra ei ar putea îmbunătăți tratamentul unor afecțiuni.
„Am învățat multe în ultimul deceniu, dar încă ne confruntăm cu dificultăți serioase când încercăm să transportăm substraturi și medicamente prin barieră”
– spune Elizabeth Rhea, biolog cercetător la Centrul pentru Memorie și Sănătate Cerebrală al Universității Washington.
Un echilibru delicat
La fel ca restul organismului, creierul are nevoie de sângele aflat în circulație pentru a primi nutrienții și oxigenul necesar celulelor și pentru a elimina produșii reziduali. Compoziția chimică a sângelui fluctuează însă permanent, iar țesutul cerebral este extrem de sensibil la mediul său chimic. Comunicarea dintre celulele nervoase se bazează pe eliberarea precisă a ionilor. Dacă ionii ar putea trece liber din sânge, precizia s-ar pierde. Alte tipuri de molecule biologic active pot perturba și ele celulele nervoase sensibile, influențând gândurile, amintirile și comportamentul.
Rolul barierei hematoencefalice este să controleze mediul necesar funcționării corecte a creierului, explică Richard Daneman, conferențiar la Departamentul de Farmacologie al Universității din California. Bariera oferă protecție, dar nu este o structură distinctă precum zidurile unei fortificații. Caracterul de barieră provine mai degrabă din proprietățile unice ale vaselor de sânge cerebrale și ale celulelor cerebrale învecinate care le înconjoară strâns.
Majoritatea capilarelor din organism sunt „permeabile” la nivel molecular pentru a permite circulația liberă a nutrienților și a altor substanțe. Permeabilitatea lor este esențială pentru funcționarea unor organe precum rinichii și ficatul. Vasele de sânge din creier sunt însă construite după un „standard” mai strict, care limitează permeabilitatea. Celulele endoteliale din pereții capilarelor sunt ținute strâns împreună prin structuri numite joncțiuni strânse.
„Fire subțiri și paralele de proteine țin celulele unite, ca niște sârme între cărămizi”
– spune Elisa Konofagou, cercetătoare în bioinginerie și radiologie la Universitatea Columbia. Printre ele pot trece anumite tipuri de molecule, dar numai în cantități mici. În general este vorba despre molecule foarte mici, solubile în apă.
Creierul are însă nevoie de multe alte molecule, precum glucoza și insulina, care nu se pot strecura printre joncțiunile strânse. De aceea bariera conține și pompe și receptori. Asemenea agenților de pază de la intrarea unui club exclusivist, aceștia lasă să intre numai anumite molecule și îi dau rapid afară pe majoritatea intrușilor. Dincolo de pereții capilarelor se află straturi de celule de susținere, inclusiv pericite și astrocite, care contribuie la menținerea barierei și la controlul permeabilității ei.
Stratul de ozon al sistemului nervos
Unele substanțe nedorite reușesc totuși să pătrundă în creier în ciuda straturilor de protecție. Etanolul, componenta principală a băuturilor alcoolice, traversează pur și simplu membranele celulare prin difuzie. Alte molecule seamănă prea mult cu cele necesare creierului pentru a fi oprite. Printre ele se numără antihistaminicele clasice. Tocmai de aceea medicamentele antialergice pot provoca somnolență: se strecoară prin bariera hematoencefalică și ajung la celulele nervoase. (Pentru a rezolva problema există deja antihistaminice mai noi care nu provoacă somnolență. Ele nu traversează bariera și acționează numai asupra celulelor imunitare din sânge.)
„Bariera hematoencefalică există pentru a-i furniza creierului ceea ce îi trebuie”, spune Daneman. Totuși, nu toate regiunile creierului au nevoie de aceleași molecule, așa că bariera nu este identică peste tot. De exemplu, în bulbul olfactiv funcționează diferit și are o compoziție proteică diferită față de cea din hipocamp, explică Rhea.
În anumite regiuni ale creierului nu există deloc o barieră hematoencefalică tradițională. Pereții vaselor de sânge sunt mult mai permeabili în plexul coroid, țesutul care produce lichidul cefalorahidian (LCR) din ventriculii mari ai creierului. Așa trebuie să fie, deoarece țesutul trebuie să secrete zilnic 0,5 litri LCR în creier. Pentru asta are nevoie de cantități uriașe de apă, ioni și nutrienți din sânge.
Deși funcția de protecție nu este perfectă, pare atât de utilă încât orice organism cu un sistem nervos complex are ceva asemănător barierei hematoencefalice, spune Daneman. Chiar și muștele și alte insecte au o astfel de protecție, deși nu au vase de sânge. Lichidul care îndeplinește rolul sângelui circulă pur și simplu printre organele din interiorul exoscheletului, dar organul echivalent creierului este acoperit de celule gliale cu rol protector.
Deteriorarea barierei are consecințe grave pentru creier. „Bariera hematoencefalică este ca stratul de ozon al Pământului”, spune Berislav Zlokovic, șeful Departamentului de Fiziologie și Neuroștiințe de la Facultatea de Medicină Keck a Universității din California de Sud.
Așa cum o gaură apărută la marginea atmosferei a permis radiațiilor nocive să inunde planeta, deschiderea barierei hematoencefalice poate lăsa un val de molecule dăunătoare să pătrundă în creier.
O breșă în scut
Numeroase grupuri de cercetare studiază felul în care bariera se modifică în cazul bolilor sau al leziunilor. Degradarea barierei hematoencefalice este una dintre manifestările caracteristice bolii Alzheimer. Un studiu publicat recent în revista Nature Neuroscience a cartografiat modificările importante ale expresiei genice din celulele barierei hematoencefalice la pacienții cu Alzheimer. Bariera se degradează și în scleroza multiplă. Celulele sistemului imunitar pătrund astfel în creier și atacă învelișurile protectoare din jurul celulelor nervoase. Traumatismele cerebrale și accidentele vasculare cerebrale pot deschide bariera și pot provoca leziuni potențial ireversibile.
Deschiderea sau închiderea selectivă a barierei hematoencefalice poate avea însă și efecte benefice.
Multe medicamente potențial utile nu traversează bariera. Situația se explică parțial prin limitările tehnice care au frânat progresele în cercetarea barierei hematoencefalice, spune Maria Lehtinen, șefa Departamentului de Cercetare în Patologie al Spitalului de Copii din Boston. Multe dintre limitări au fost între timp depășite cu ajutorul tehnologiilor noi. Cercetătoarea adaugă că ar putea urma o perioadă cu adevărat interesantă pentru domeniu.
În ultimii ani numeroase grupuri de cercetare s-au concentrat pe abordări de tip „cal troian”. Cercetătorii au încercat să transporte medicamente în creier atașându-le de molecule care traversează bariera în mod natural. Alte cercetări au analizat folosirea ultrasunetelor focalizate pentru a deschide anumite porțiuni ale barierei și a administra medicamente pentru tratarea bolii Parkinson și a altor afecțiuni. De exemplu, în revista Science Advances a apărut recent un studiu conform căruia cercetătorii au deschis bariera hematoencefalică din creierul unor macaci cu ajutorul ultrasunetelor și au confirmat rezultatul folosind proteine fluorescente. Specialiștii lucrează deja la folosirea metodei pentru administrarea unor tratamente de terapie genică împotriva bolii Parkinson.
În trecut bariera hematoencefalică era considerată un zid static și uniform. Astăzi specialiștii o văd ca pe un sistem mult mai dinamic și mai „viu”, spune Lehtinen. Structura crește și se dezvoltă probabil diferit în diversele regiuni ale sistemului nervos. Ea se poate deschide temporar și în mod natural atunci când suntem în somn REM profund sau facem mișcare. Se modifică sub influența hormonilor și a medicamentelor: închide căi de acces existente sau deschide altele noi. Când anumite molecule se leagă de barieră, celulele ei pot transmite creierului semnale despre cum să reacționeze fără să lase moleculele să treacă, explică Rhea.
Așadar, bariera hematoencefalică seamănă mai degrabă cu o graniță magică decât cu zidul de piatră al unei fortărețe medievale. De-a lungul ei apar și dispar uși, iar ferestrele se măresc sau se micșorează permanent. Unele porțiuni se prăbușesc, altele se reconstruiesc și totul se schimbă continuu.
































