---experții noștri recomandă această muzică pentru lectura articolului---
„L-am cunoscut acum 15 ani. Mi s-a spus că nu mai rămăsese nimic: nici rațiune, nici conștiință, nici măcar cea mai rudimentară înțelegere a vieții sau a morții, a binelui sau a răului, a ceea ce este corect sau greșit. Am cunoscut acest... copil de șase ani, cu chipul acela inexpresiv, palid, lipsit de emoții și... cei mai negri ochi, ochii Diavolului. Am încercat opt ani să ajung la el, apoi încă șapte să-l țin închis, fiindcă mi-am dat seama că în spatele ochilor acelui băiat trăia pur și simplu... răul.”
Halloween, filmul clasic al lui John Carpenter din 1978, nu doar că a pus bazele genului slasher modern, ci a întipărit în adâncul amigdalei culturii pop o atmosferă pe care nenumărate producții au încercat de atunci să o copieze. Pot fi transpuse într-un joc video urmărirea, teroarea, răul și inevitabilul?
Jocul creat de IllFonic promite o experiență viscerală în pielea lui Michael Myers, fidelă filmului, într-un horror cum nu am mai văzut. Principalul atu al dezvoltării a fost fără îndoială implicarea activă a lui John Carpenter și a lui Malek Akkad, producătorul veteran al francizei. Promisiunea este că oroarea în estetica anilor 1970 și răul de neoprit vor ajunge pe ecranele noastre.
Străzile din Haddonfield sunt întunecate și amenințătoare. Lumina gălbuie și slabă a felinarelor se strecoară printre crengile copacilor, iar frunzele răscolite de vântul de toamnă cad pe verande. Aproape că simți în cameră aerul rece de Octombrie. Se apropie sărbătoarea groazei, în care moartea, efemeritatea și felinarul emblematic din dovleac, cu chip de craniu, par doar sperieturi copilărești care te fac să zâmbești. Asta până când întruchiparea vie a blestemului ce apasă asupra orășelului se întoarce acasă.
Nimic nu te poate pregăti pentru răul primordial care pătrunde în cotidianul american liniștit. Nimeni nu bănuiește nimic. De ce ar trezi suspiciuni o siluetă înfricoșătoare cu mască la o sărbătoare cu costume și distracție care îți dă fiori, când străzile sunt pline de fantome, schelete, vrăjitoare și zombi? Cuțitul de bucătărie este cu siguranță din plastic, sângele este doar artificial, iar chipul care seamănă cu monstrul lui Frankenstein este doar o mască caraghioasă.
„L-am privit timp de cincisprezece ani cum stătea într-o cameră și se uita fix la un perete. Nu vedea peretele, privea dincolo de el. Privea spre noaptea aceasta, cu o răbdare inumană, așteptând să-l declanșeze o alarmă tainică și tăcută. Moartea a venit în orășelul dumitale, șerifule. Acum poți fie să o ignori, fie să mă ajuți să o opresc.”
Înainte să ne aruncăm în haosul modului multiplayer, jocul ne întâmpină cu o campanie single-player surprinzător de consistentă și atent construită până în detaliu. În genul horror asimetric se întâmplă rar ca dezvoltatorii să acorde atâta atenție experienței offline, dar pentru Halloween: The Game acest pas era aproape obligatoriu. Campania este un mod narativ de sine stătător care povestește evenimentele filmului original din 1978 exclusiv din perspectiva lui Michael Myers, cu narațiunea lui Dr. Sam Loomis.
Magazinele, interioarele caselor, modelele tapetului, pâlpâirea televizoarelor cu tub catodic și tehnologia analogică a epocii contribuie la iluzia că am fost închiși într-o capsulă a timpului. Dar cineva ne privește. Cineva pândește în întuneric, dincolo de marginea luminii. Oricât de atenți am fi, ajunge în spatele nostru, ne încolțește și ne prinde din urmă. Melodiile emblematice și minimaliste de sintetizator ale lui Carpenter prelungesc tensiunea. Fiorul familiar se apropie tot mai mult, iar respirația lentă și ritmică, auzită chiar prin mască, ne spune că totul a fost în zadar: ne-a sosit sfârșitul.
Primim un Haddonfield de tip sandbox în care putem retrăi cele mai emblematice momente ale filmului clasic din 1978. Povestea este completată cu evenimente petrecute în culise, pe care nu le-am mai văzut până acum. Aici învățăm să folosim întunericul ca armă, să ne observăm victimele de la distanță fără să ne trădăm prezența și să devenim un ucigaș invizibil care vede totul într-un orășel aparent liniștit.
Este o incursiune întunecată într-o perspectivă psihologică rar adusă pe ecran. Ajungem să simțim cu adevărat cum privește lumea răul de neoprit, care nu cunoaște nici măcar noțiunea de empatie. În pielea lui Michael Myers nu alergăm peste tot și nu sărim prin ferestre. Până și urmărirea capătă o formă complet diferită de cea obișnuită. Armele noastre sunt răbdarea inepuizabilă, certitudinea unui sfârșit inevitabil care ne paralizează victimele și capacitatea înfiorătoare de a lovi exact în secunda în care victima se așteaptă cel mai puțin.
„M-am rugat să ardă în iad, dar în adâncul sufletului știam că iadul nu l-ar primi.”
Totuși, conceptul și mecanicile care arată bine pe hârtie se manifestă uneori cam ciudat în joc. Reacțiile jucătorilor arată că atmosfera și redarea epocii sunt foarte reușite, iar aici sunt de acord. Devine însă ciudat când Michael „moare” chiar în prima secvență, cea a evadării din spitalul de psihiatrie, pentru că l-a orbit lumina. Exact asta a afișat jocul, după care a trebuit să reiau nivelul. Mecanica pândei (stalking) și a intensificării fricii prin aceasta a stârnit sentimente contradictorii în rândul fanilor. Pe de o parte, observarea prin fantele măștii, respirația greoaie și urmărirea victimei redau foarte bine experiența filmului.
Pe de altă parte, faptul că victima scapă relativ repede de acest debuff a părut mai degrabă o mecanică forțată. A devenit prea repetitiv și să tăiem mai întâi cablul telefonic al fiecărei case, apoi să oprim curentul. Uneori Halloween suferă și de sacadări serioase și încetiniri, din motive pe care doar dezvoltatorii le cunosc. Nu este tocmai ce ne-am dori în timpul unei urmăriri sau când explorăm o casă. În schimb, mecanica deplasării prin umbre și întuneric este reușită. Face într-adevăr evadarea aproape imposibilă, iar aparițiile în aproape orice loc și în orice moment amintesc de scenele filmului. În cazul anumitor personaje-cheie și victime emblematice primim puncte suplimentare dacă le ucidem așa cum mor în film. Fanii vor avea astfel un avantaj față de jucătorii ocazionali.
Halloween: The Game este un titlu 18+ în toată regula, fidel rădăcinilor genului slasher. Dezvoltatorii nu au menajat deloc publicul, iar brutalitatea jocului a provocat înainte de lansare o controversă serioasă cu ecouri internaționale. De exemplu, edițiile fizică și digitală pentru PlayStation 5 din Japonia au trebuit anulate în ultimul moment. Organismul local de clasificare CERO a refuzat să acorde jocului o clasificare de vârstă din cauza violenței excesive și a nudității.
Acest lucru poate fi privit chiar ca un semn bun. Se simte că dezvoltatorii au depus multe eforturi pentru a aduce atmosfera cinematografică pe ecranele noastre, chiar dacă transpunerea anumitor mecanici nu este tocmai simplă sau evidentă. Per ansamblu, fanilor Halloween merită să li se recomande explorarea străzilor tomnatice din Haddonfield și în această formă. La final mai rămâne o singură întrebare: ca vânător sau ca victimă?
