Cunoști senzația când la miezul nopții îți spui „încă o tură și mă culc”, apoi te trezești brusc că sunt ora 6 dimineața și pornești la război cu întregul imperiu? Este celebrul sindrom „încă o tură” (one more turn), iar în lumea jocurilor video există puține genuri care să înghită timpul atât de pe nesimțite precum strategiile 4X.
Titlurile construite pe cvartetul eXplore, eXpand, eXploit, eXterminate nu doar că distrează, ci aproape că hipnotizează gamerii. Cine a trăit același lucru acum câteva decenii în fața unui Civilization 2 sau Master of Magic știe că situația e neschimbată până azi, ori de câte ori ne cade în mână un joc 4X cu adevărat bun. Dar ce face ca acest gen complex, care pare adesea sec, să nu ne plictisească niciodată? Răspunsul se ascunde în psihologia performanței și a recompensei, precum și în designul jocurilor.
Jocurile 4X mențin un sistem continuu de recompense, din care lipsesc punctele naturale de oprire: când termini o construcție, în tura următoare atenția se mută pe conflictul apărut la granițe, iar când atingi în sfârșit nivelul tehnologic dorit de mult, vrei să îți îmbunătățești unitățile sau orașele. Lanțul deciziilor nu se încheie niciodată; fiecare sarcină încheiată naște pe loc trei provocări noi, iar creierul nostru funcționează non-stop în starea „aproape am ajuns la țintă”, ceea ce e o rețetă la fel de bună pentru un joc video reușit pe cât este pentru lipsa de somn care se adună de la o zi la alta.
În ultimii ani am asistat însă la o schimbare de paradigmă interesantă: dezvoltatorii și-au dat seama că, pe lângă scheletul bazat strict pe strategie și gestionarea resurselor, mai e nevoie și de altceva. Narațiunea și atmosfera au căpătat tot mai multă importanță, iar cadrul rigid, istoric a fost înlocuit de construirea imperiului bazată pe experiență și de lumi unice, inițial neobișnuite, în care diferitele popoare și specii nu doar luptă cu unități de altă culoare, ci funcționează după alte mecanici și reguli.
Când a apărut, în 2014, primul Endless Legend, se putea bănui de la început că genul strategiilor 4X se află în pragul unei transformări radicale: Amplitude Studios a demonstrat că un joc de construit imperii înseamnă mult mai mult decât o grămadă de statistici, contoare de resurse și hexagoane. Marele înaintaș și titlul definitoriu al genului, Civilization, lansase în același an Beyond Earth, iar al cincilea joc al seriei (Civilization V) apăruse în 2010, deci era loc berechet pentru ceva nou pe piață.
Povestea planetei muribunde Auriga, facțiunile asimetrice excelent realizate, precum și experiența audiovizuală melancolică, dar încântătoare pentru ochi și bogată în detalii, au pus ștacheta foarte sus și a trebuit să așteptăm doisprezece ani lungi ca să ne putem întoarce în această lume fermecătoare, dar necruțătoare. Întrebarea mare se pune de la sine: a reușit studioul francez, care și-a recăpătat independența în 2024, să sară peste așteptările pe care și le-a stabilit singur, în urmă cu mai bine de un deceniu?
De îndată ce ne aruncăm într-o campanie, vedem că Auriga e o lume vie, care respiră, organică, în care vremea, resursele, diversele tipuri de teren, apa, animalele și unitățile, prezentate în mișcare ca fiind vii, ne oferă un teren de joc impresionant, harta fiind înfățișată ca un ecosistem unitar. Creativitatea artistică, specifică Amplitude, și interfața curată, modernă alcătuiesc un întreg armonios și oferă jocului un cadru ușor de urmărit, vibrant, dar fără excese deranjante.
Miezul lui Endless Legend 2 rămâne însă tot facțiunile radical asimetrice. Varietatea nu înseamnă că o națiune primește un mic bonus la producția de resurse, iar alta își instruiește mai repede arcașii, sau că facțiunile umane, dotate cu tehnologii diferite și plasate în medii foarte diferite, nu ar putea fi interesante ori unice; aici însă întreaga gestionare a facțiunilor se sprijină pe alte baze, ca de altfel și în partea precedentă. Confruntarea e palpitantă și, într-o oarecare măsură, imprevizibilă, cu imperii aflate față în față, în care se bat mașinării conduse de AI, civilizații venite dintre stele, „zergi” în stil Starcraft, misterioase creaturi de piatră care locuiesc în deșert și alte facțiuni mai mici. Fiecare civilizație jucabilă reprezintă o filozofie radical diferită, un model economic unic și o doctrină de război specifică.
Facțiunea Kin of Sheredyn, recomandată și începătorilor, este de exemplu războinică și disciplinată, își transformă orașele în fortărețe de netrecut și, dacă situația o cere, abate asupra suprafeței loviturile devastatoare ale unor sisteme de armament străvechi, aflate pe orbită în jurul planetei. La celălalt capăt al paletei găsim facțiuni profund legate de natură sau chiar horror. Spiritualiștii Aspects, de pildă, mizează pe răspândirea agresivă a coralilor și țes pe hartă o rețea organică prin care își pot sprijini unitățile chiar și în mijlocul teritoriilor inamice.
Firește, nu putea lipsi nici Necrophage, asemănător insectelor, care se hrănește cu biomasa celorlalte facțiuni și sapă cuiburi și rețele întinse de galerii în scoarța pământului, pentru a izbucni de acolo pe neașteptate și a-și ataca dușmanii, acoperind distanțe uriașe. Iar dacă niciunul dintre popoarele create cu grijă de dezvoltatori nu ne satisface pe deplin, într-un sistem de creare a facțiunilor putem alege după pofta inimii între diferite trăsături, unități și abilități, ca să ne făurim propria facțiune.
Cea mai îndreptățită critică adusă predecesorului vizase sistemul de luptă și profunzimea tactică, ca aspecte la care o continuare trebuie neapărat să se îmbunătățească. Studioul a refăcut în multe privințe mecanicile luptelor, ale unităților și ale sinergiilor. Eroii noștri îi dezvoltăm în stil RPG, dar fiecare unitate are propriile caracteristici, iar orice unitate non-eroică poate fi la rândul ei îmbunătățită, chiar în mai multe direcții. Astfel, din simplii noștri arcași devin, de pildă, Heavy Archer, capabil de un atac și mai puternic de la distanță și mai mare, sau Bloodletter, mai rapid și cu șanse bune de a da lovituri critice. Rolul reliefului a devenit și el critic, pentru că un defileu ușor de apărat, avantajul înălțimii sau folosirea adăposturilor potrivite pot decide singure rezultatul unei confruntări.
Elementele de joc de rol au căpătat și ele un rol mult mai important, astfel că recrutarea, gestionarea și personalizarea eroilor se împletesc acum organic cu construirea imperiului. Eroii facțiunii noastre sunt personaje cu valori de luptă excepționale și nu împart doar bonusuri statistice sterpe în fruntea armatelor sau ca guvernatori ai orașelor. Pe măsură ce acumulează experiență și avansează în nivel, își însușesc noi abilități, utile deopotrivă pe câmpul de luptă și în dezvoltarea orașelor, construiesc rețele complicate de relații (sub formă de prieteni, tovarăși), iar cu echipamentele jefuite în misiuni și dungeons devin tot mai puternici. Misiunile au devenit și ele un element mai accentuat, iar povestea de evoluție/origine a fiecărei facțiuni ajută și la rejucabilitate, pentru că, în funcție de deciziile noastre, putem parcurge ramuri diferite ale misiunilor și ale poveștilor.
În concluzie, se poate spune că Endless Legend 2 este un titlu strategic modern foarte reușit, variat, suficient de complex și palpitant, care a primit pe merit multe laude. Îmbină cu măiestrie construirea clasică a imperiului cu bătăliile tactice, iar narațiunea și dezvoltarea eroilor și a unităților se leagă de restul ca părți relevante, bine potrivite și cu drepturi depline. Vestea bună este că Endless Legend 2 este excelent pentru a-i ține pe iubitorii jocurilor de strategie săptămâni, ba chiar luni întregi în fața ecranelor – iar vestea proastă este exact aceeași, așa că fiecare să aibă grijă de somn și să se odihnească suficient între sesiunile de construit imperii și de campanie!
