Moștenitorul spiritual al seriilor X-Wing și TIE, Star Wars Squadrons, a fost unul dintre jocurile mele Star Wars de vis. Știu că mulți nu îl plac, iar EA l-a și abandonat repede, dar acest accent specializat mi-a priit foarte mult. Cumva, mă bucur mai mult de aceste jocuri decât, de exemplu, de seria Jedi.
STAR WARS Episode I Racer este tot un astfel de clasic. Jocul de curse apărut pe vremea Amenințării fantomă a turnat într-o formă captivantă lumea rapidă, dar cu atât mai periculoasă, a curselor de podracere. În timpul campaniei puteam îmbunătăți podracerul pilotului ales de noi, iar după fiecare cursă puteam face comerț cu piese second-hand sau chiar complet noi, astfel că la final se putea construi un podracer extrem de rapid.
A fost un joc nebunesc de grozav pentru vremea lui, cel puțin după amintirile mele din copilărie. Și trebuie să spun că, deși Episode 1 Racer nu s-a întors în totalitate, Star Wars Galactic Racer este, mai blând spus, un titlu hibrid.
Pe de o parte, a rămas îmbunătățirea vehiculelor de curse de la un eveniment la altul. Sunt prezente și planetele variate și alternante. Ba chiar și podracerele sunt disponibile în joc. Star Wars Galactic Racer este însă mult mai mult decât un Episode 1 Racer.
Acest titlu a înglobat și cele mai bune elemente ale seriilor Motorstorm și Burnout, și nu aș putea fi mai încântat din această cauză.
După atâtea precizări, să intrăm totuși în poveste. Imperiul s-a prăbușit, dar un vulpoi bătrân, organizatorul de curse Darius Pax, vrea să readucă viteza în galaxie. Imperiul nu privise cu ochi buni distracția hutților, dar interdicția a luat sfârșit odată cu opresorii.
Pax este devotat cauzei, dar nu vrea ca și campionatul său să devină o luptă de viață și de moarte, ca în cursele de podracere, așa că pune accentul pe planoarele mai reținute, dintre acestea pe trei categorii. Nu știu denumirea maghiară potrivită pentru ele, așa că voi folosi denumirile lor englezești.
Una dintre categorii o reprezintă landspeeder-ele echilibrate, cu blindaj, accelerație și viteză adecvate. Acestea sunt adevărate mașini universale, cu ele se poate concura în modul cel mai echilibrat. A doua categorie sunt speeder bike-urile, extrem de rapide, dar care se strică ușor, cu ele nu prea poți scoate pe nimeni de pe traseu. A treia este categoria skim speeder-elor, create prin transformarea unor nave de contrabandă, care sunt excelente în viraje. Aceste planoare concurează împreună pe circuit, deci le vom vedea pe toate.
Pax este așadar organizatorul celei mai rapide curse din galaxie, dar există un campion de neînvins, Kestar Bool, care domină plutonul. Din această cauză campionatul nu e prea captivant, așa că Pax, ca vechi cunoscut, încearcă să ne recruteze pe noi, pe Shade, ca să-l învingem pe campion și pe ceilalți piloți mituiți, pentru a aduce emoție în transmisiuni. La început ne sponsorizează chiar el, dar o face în secret, fiindcă ca organizator nu se cuvine să facă așa ceva.
Am participat doar la o singură cursă de probă, în care Kestar Bool ne-a băgat imediat în seamă și, practic, a făcut o criză de nervi, întrebând ce căutăm acolo. De acum încolo a devenit o chestiune personală dacă participăm la campionat, așa că trebuie să ne descurcăm ca oameni printre piloții de specii diferite, cu reflexe de pisică.
Jocul preia într-un mod cu totul aparte îmbunătățirile de la fiecare cursă din Episode 1 Racer. În timpul campaniei, evenimentele se succed aleatoriu. În primul capitol trebuie să ne calificăm în campionat, numai că, dacă dintr-un motiv oarecare nu reușim să intrăm printre cei mai buni, nu primim nici o șansă la asta.
Aici intervine nivelul de dificultate al campaniei. Cu cât jucăm pe o dificultate mai mare, cu atât adversarul devine mai puternic, dar lucrurile nu se opresc aici, întrucât, în funcție de dificultate, este stabilit de câte ori ne putem face praf în timpul curselor. La dificultate medie, la start asta înseamnă trei ocazii de greșeală, iar la cea mai grea dificultate nu mai putem greși nici atât.
Dacă ne facem praf, trebuie să luăm jocul de la capăt.
Ne pierdem îmbunătățirile, progresul începe din nou de la zero. Un singur lucru putem lua cu noi pentru următoarea încercare: punctele de upgrade pe care le-am strâns în timpul curselor și pe care, la sfârșitul încercării, le adăugăm definitiv planorului nostru. Dacă reușim, de exemplu, să strângem câteva puncte de upgrade, le putem pune pe viraje și accelerație, astfel că, atunci când reluăm jocul, vom fi cu câteva îmbunătățiri mai avansați.
În timpul încercărilor, deci, progresul e mai rapid, dar după moarte o mare parte din el se pierde. Gameplay roguelite clasic. Campania este împărțită în mai multe capitole, ca să nu trebuiască totuși să luăm totul complet de la capăt, iar mai târziu în poveste vom avea ocazia să obținem mai mult de un League Token, care este în esență viața noastră, astfel că o moarte nu va însemna neapărat sfârșitul, dar jocul însuși devine tot mai greu.
Din această cauză, la majoritatea curselor miza nu e să ajungi primul, ci să ajungi măcar la linia de sosire.
Banii care pot fi cheltuiți pe cele mai multe upgrade-uri îi primești, desigur, dacă termini pe un loc mai bun, dar în general se poate spune că e mai important să supraviețuiești. Desigur, dacă nu ai bani, după o vreme rămâi în urma celorlalți, dar dacă te grăbești sau îți forțezi prea mult vehiculul, vor trebui curând să te răzuiască de pe zid. Fiecare cursă supraviețuită transferă puncte pentru următoarea ta „moarte”, care te pot întări.
Ca în FTL, ne putem alege în mică măsură traseul către victorie. Putem alege dintre mai multe tipuri de curse, în funcție de care avem posibilitatea să obținem upgrade-uri, abilități, bani și alte avantaje. Așa cum am menționat, cursele apar aleatoriu, iar noi avem posibilitatea să alegem dintre ele. Vrem să testăm un planor nou? Nicio problemă, cel mai rău lucru care se poate întâmpla este să nu ajungem la timp la linia de sosire, deci nu primim upgrade-uri, dar nu vom fi eliminați.
Cursa obișnuită este mai riscantă, pentru că, deși fiecare loc valorează bani, nu e totuna cât, iar în plus, dacă ne facem praf prea des, putem fi eliminați din campionat și trebuie să o luăm de la capăt.
Există însă și modul eliminatoriu, cu risc mai mare. Aici miza e uriașă, cu victoria se pot strânge o mulțime de bunătăți, dar este deosebit de important să treci linia de sosire printre primii trei, altfel descalificarea este automată.
După câteva curse, cursele își schimbă locația. Dacă începi, de exemplu, în deșertul previzibil de pe Jakku, în curând te poți trezi pe o planetă cu suprafață acidă. Aici, de pildă, dacă stăm mult în junglă, putem exploda repede sau planorul se poate defecta. Dacă mergem pe planeta înghețată, vehiculul poate deveni repede de necontrolat, așa că trebuie să trecem prin porți termice, pe care e foarte ușor să le ratezi.
Fiecare circuit ascunde dificultăți unice, iar viteza este uriașă. Nici pentru un ochi obișnuit cu jocurile Burnout nu e simplu să vadă când încotro trebuie mers, în schimb designul de circuite în stil Motorstorm ascunde soluții creative și scurtături.
Dacă tot am adus vorba de Motorstorm, unele porțiuni de circuit parcă ar fi fost preluate din acel joc. Nu susțin că ar fi așa, mai ales că, după părerea mea, nu am mai jucat un joc din serie de 10 ani, dar am avut senzația că am jucat cu adevărat Motorstorm, cel puțin din punctul de vedere al designului circuitelor.
Și revenind la Burnout... ei bine, nici nu știu ce să spun. Nu mai știu câte jocuri din seria Burnout am terminat, și pe al 3-lea îl parcurg pentru a nu știu câta oară, un joc arcade cu mașini mai bun nu există, după părerea mea. Iar Star Wars Galactic Racer, deși nu aleargă pe roți, a moștenit totuși acea viteză nebună, nemiloasă, când într-o fracțiune de secundă trebuie să iei o decizie vitală pe un teren din care, din cauza vitezei, nu vezi nimic. Doborârea celuilalt jucător în Galactic Racer este o experiență enormă, chiar dacă, privind peste mai bine de 22 de ani, modelul de deteriorare nu se apropie nici pe departe de ceea ce a arătat Criterion pe vremuri pe PS2.
Iar dacă tot vorbim de Criterion... Foști membri Criterion au realizat și Galactic Racer, așa că revine și sistemul de arme din Need for Speed: Hot Pursuit. Jucătorii pot alege dacă își construiesc un build ofensiv, de creștere a vitezei sau defensiv. Într-o fază mai avansată a jocului, precum și în multiplayer, există șansa ca cineva să ne atace. Dacă planorul nostru e potrivit, avem posibilitatea, de exemplu, să ridicăm un scut, astfel că putem supraviețui nu doar vicisitudinilor circuitului, ci și atacurilor adversarilor. Avem însă și posibilitatea ca noi înșine să-i ajutăm cu trucuri pe ceilalți să intre în zid sau pur și simplu să o ștergem de acolo, ca să putem câștiga cursa.
Aceste abilități pot fi folosite după reîncărcare, însă utilizabilitatea lor este limitată în funcție de energia noastră. Dacă nu îmbunătățim pachetele de baterii ale vehiculului de curse, atunci opțiunile noastre de folosire a abilităților se epuizează repede.
O mică curiozitate este că înainte de curse există și un minijoc quick time event. Dacă reușim să apăsăm butoanele în combinația corectă, primim câte o abilitate gratuită sau un propulsor de accelerare încărcat.
Abilitățile, ca multe alte upgrade-uri, pot fi alese dintr-o listă aleatorie, așa că nu putem neapărat să ne dezvoltăm planoarele în direcția în care am vrea. Avem însă posibilitatea să și cumpărăm lucruri, iar diversele favoruri și alte mini-evenimente pot oferi alte upgrade-uri, ca să nu mai vorbim de îndeplinirea așteptărilor sponsorilor.
Jocul este destul de complex, meta-ul și cursa curentă sunt la fel de importante. Cert este că gameplay-ul roguelite împrospătează gameplay-ul liniar, și spun asta deși, în principiu, nu-mi plac jocurile roguelite. Totuși, oferă suficient fun factor, chiar dacă aceste jocuri încetinesc intenționat parcurgerea, pentru ca campania să dureze mai mult.
Revenind la modul poveste, până acum nu mai e un secret că Sebulba apare și el la un moment dat în poveste. Ce e însă cu adevărat interesant e că nu pleacă nicăieri, după o vreme începe să facă nostalgie cu noi și ne povestește despre adevăratele curse, adică despre cursele de podracere.
Și astfel am ajuns la cealaltă curiozitate a jocului, anume podracerele. În Galactic Racer nu putem concura cu podracere doar sub soarii de pe Tatooine, ci și pe locațiile din Galactic Racer. Aceste podracere sunt aproape de două ori mai rapide decât planoarele pe care le conducem în mod obișnuit, de aceea nici nu sunt înarmate (cel puțin în mod obișnuit), iar cu viteza lor uriașă fac și mai periculoase circuitele oricum extrem de rapide.
Pe lângă poveștile lui Sebulba, revenirea podracerelor și campanie, mai există și alte moduri de joc. Găsim circuite prestabilite, diverse provocări, curse de podracere și, desigur, multiplayer.
Modul multiplayer ascunde și el nenumărate posibilități. Există cursa Galactic Racer obișnuită, există cursa de podracere, la care putem participa oricând, iar dezvoltatorii au promis alte moduri de joc și setări personalizate în patch-urile următoare. Cu adevărat interesant este însă modul multiplayer de tip campanie, în care ne putem întări de la cursă la cursă.
La început toată lumea pornește cu aceeași echipare de bază, apoi, în funcție de loc, are tot mai multe posibilități să se întărească. Dacă cineva are rezultate slabe, desigur rămâne în urmă, dar jocul oferă posibilitatea ca totuși să se păstreze tensiunea. Între curse putem pune pariuri pe ce loc vom obține, iar dacă reușim să depășim nivelul așteptat, jocul ne recompensează cu credite extra. La ultima cursă putem prezice și cine va fi câștigătorul absolut.
Desigur, și acest mod de joc ar putea fi disecat mai departe, ce abilități, upgrade-uri și chestii sunt disponibile între curse, dar sunt atât de multe posibilități, încât ar mai fi nevoie de 10 pagini ca să închei articolul. Cert este că jocul răsplătește asumarea de riscuri, dar dacă întinzi prea tare coarda, o pățești rău.
Era să uit să menționez, dar există și un mod de explorare. Un fel de plimbare prin boxe. Aici avem posibilitatea să stăm de vorbă cu alții, să facem cumpărături, să punem la reparat piese defecte sau să ascultăm oferte speciale. Cert este că nu era deloc obligatoriu să se pună în joc plimbarea cu vedere la persoana a treia, dar contribuie destul de mult faptul că putem sta de vorbă cu piloții și cu organizatorii, în timp ce Shade îi enervează cu replicile sale sarcastice. Pare un mod complet lipsit de sens, totuși adaugă mult la atmosferă și la construirea lumii, mă bucur că a fost inclus.
Să trecem și la grafica jocului. Jocul este superb. Cel puțin așa l-am văzut în videoclipuri, pentru că aici, în Japonia, cel mai puternic dispozitiv de gaming al meu este un Steam Deck, iar pe acesta mă bucur că rulează la 30 FPS stabil, la setări low și rezoluție 720p. Ce pot afirma, așadar, este că cerințele de sistem sunt extrem de scăzute, se poate savura cu adevărat și cu un calculator de nivel de intrare. Tocmai din cauza Steam Deck-ului, însă, nu pun prea multe capturi de ecran proprii în articol, pentru că hai să recunoaștem, cei mai mulți nu jucăm jocurile la grafică low, mai ales dacă avem și consolă.
Unde nu există însă compromis este sunetul. Doamne, jocul acesta redă atmosfera Star Wars prin sunete la un asemenea nivel, încât până și Skywalker Sound ar da din cap aprobator. Sunetul podracerelor, de pildă, e întocmai ca și cum aș auzi Amenințarea fantomă, iar designul sonor transformă întregul joc într-o experiență nebunească.
Jocul se descurcă foarte bine și la capitolul muzică, deși folosește puțină muzică Star Wars cunoscută de dinainte, Gordy Haab, care s-a dovedit de mai multe ori în seriile Star Wars: The Old Republic, Star Wars Battlefront și Star Wars Jedi, a creat din nou ceva enorm.
Dacă ar trebui însă să-i caut defectele, acestea sunt, după părerea mea, în numărul locațiilor, în categoriile de vehicule și în preț. În primul rând, acele câteva planete pe care le putem străbate sunt variate, există multe tipuri de trasee, dar aș mai fi suportat 3-4 planete. Un mediu urban reușit sau o lume subacvatică, teren de dimensiuni epice, cum au apărut, de exemplu, în KOTOR sau chiar în Episode Racer.
Cele trei categorii de vehicule, deși diferă suficient între ele, în cadrul unei categorii planoarele se deosebesc doar prin skin-uri. Din această cauză, după părerea mea, lipsește pasiunea de colecționar. Majoritatea vehiculelor sunt destul de asemănătoare și au adesea un design simplu, ceea ce nu e prea captivant, chiar dacă pot fi și amestecate. Ce ajută în situația asta este, desigur, cursa de podracere, dar aceasta e doar o mică felie din joc, ar putea fi pusă mai mult în evidență, iar un sistem de progresie nu i-ar strica nici ei.
Al treilea defect este prețul jocului. Am șovăit destul dacă să-l cumpăr, până la urmă nu am regretat, dar nu l-am luat la prețul european, ci la prețul japonez, mai avantajos cu aproximativ 8.000 de forinți. Să dai pe el douăzeci și ceva de mii de forinți... atât nu face după părerea mea niciun joc, deci nici acesta.
Star Wars Galactic Racer este un joc genial, mândria genului său. Vedem din nou un joc de curse care îndrăznește să pedepsească, readucând astfel emoțiile jocurilor clasice, când fiecare greșeală avea miză.
Forza Horizon, de exemplu, este un joc de relaxare liniștită, în care desigur transpiri sânge la nivel profesionist, dar în principiu te ține de mână și te conduce cu grijă pe șosea, ca o mamă iubitoare pe copilul ei mic. Spre deosebire de el, iată Star Wars Galactic Racer, care îți dă un șut în față dacă îndrăznești să clipești, încât te sună până și asigurătorul să te întrebe dacă ai nevoie de ajutor, dacă ești bine. Și asta e bine la el!
Întrebarea este doar dacă îți place lumea Star Wars și moștenirea jocurilor de curse din anii 2000, ca să îl procuri. Chiar dacă acum nu îți permiți, sper că vei avea ocazia să-l cumperi mai târziu, pentru că este unul dintre cele mai bune, dacă nu cel mai bun joc arcade de curse din ultimii ani.
