Nuvela The Hellbound Heart, scrisă de Clive Barker în 1986, a creat în istoria horrorului modern o lume grotescă complet unică, bolnavă și totuși seducătoare. Universul Hellraiser a rupt-o cu măcelurile fără minte ale slasherelor din anii ’80 și a construit în schimb o lume întunecată, în care granițele dintre durere și plăcere s-au șters definitiv, deoarece scriitorul a transpus ca linie directoare trăsăturile cluburilor BDSM underground din Londra și New York într-o groază cumplită și extatică.
Subcultura care împinge limitele latexului, pielii, metalului, modificărilor corporale și rezistenței fizice făcea parte integrantă din viața lui Barker, iar din aceste experiențe crude, adesea sfâșietoare, care amestecă suferința cu plăcerea, s-au născut cenobiții, pentru care suferința fizică extremă e un fel de extaz religios superior. De altfel, termenul „cenobit” nu este o invenție a scriitorului, ci un concept teologic real, de origine greacă veche, care desemnează membrul unei comunități monahale închise, ceea ce se potrivește perfect „preoților” Labirintului, adoratori ai durerii și urmați de secte.
Cea mai iconică figură a francizei, cenobitul cu fața împodobită cu cuie, apărea în scenariile originale și în generic sub numele „Lead Cenobite”. Potrivit materialelor din culise, cei care lucrau la efectele speciale și la machiaj au început să-l numească Pinhead, numele i-a rămas, iar cultura pop l-a făcut nemuritor sub această denumire. Barker a detestat din suflet această poreclă batjocoritoare, pentru că era convins că scade seriozitatea caracterului aristocratic, inteligent și rezervat al personajului.
Legendarul cub-puzzle din film, cheia diabolică numită Lament Configuration, a fost creat, potrivit lore-ului, de un meșter de jocuri și ocultist francez din secolul al XVIII-lea, dar în realitate este opera designerului Simon Sayce. Conform planurilor inițiale, ar fi trebuit să fie un obiect complet negru, ca obsidianul, dar a primit în cele din urmă un înveliș caracteristic, fin lucrat, din alamă și mahon, care să dea iluzia unui veritabil obiect de artă antic, suficient de misterios și atrăgător încât să-și invite victimele nebănuitoare „la joacă”.
Relația dintre piața jocurilor video și Hellraiser nu a fost, spus blând, lipsită de probleme și, deși s-au făcut încercări în anii ’90 și la începutul anilor 2000, aceste proiecte fie au rămas blocate în „iadul dezvoltării” (development hell), fie au apărut într-o calitate în mare parte oribilă. Saber Interactive și-a propus însă nimic mai puțin decât să reconstruiască franciza de la zero, împreună cu însuși Clive Barker. Clive Barker's Hellraiser Revival promite nimic mai puțin decât o călătorie profund tulburătoare, viscerală, făcută pentru fani, în cele mai întunecate adâncuri ale durerii și plăcerii.
Povestea jocului se inspiră cu îndemânare din filmele anterioare (chiar cu citate concrete), dar evită greșeala de a fi o copie, considerând în atmosferă și în tematică, în mod clar, filmul din 1987 drept principala inspirație. În centru se află un protagonist cu totul nou, Aidan Lynch, al cărui trecut întunecat, cu închisoare, dependențe, bande de motocicliști și plăceri hedoniste, iese la suprafață și în poveste. El și iubita sa, Sunny, se află chiar în mijlocul unui eveniment 18+, și aici intrăm și noi în joc, în care cubul numit Genesis Configuration și echipa de cenobiți invocați de el se implică foarte repede. De aici începe calvarul lui Aidan, în care iadul personal, căutarea disperată a iubitei pierdute și secta fanatică ce îi adoră pe cenobiți ne poartă pe un drum al cărui scop este ca viața noastră să se umple cât mai mult de durere.
Gameplay-ul este un hibrid între survival horrorurile clasice, bazate pe gestionarea resurselor, și jocurile de acțiune la persoana întâi. Ne vom lupta cu inamicii atât corp la corp, cât și cu arme de foc, iar printre ei se numără cultiști fanatici, monștri mutanți și pocitaniile jupuite de piele, alungate de Labirint, numite Cei Nevrednici (The Unworthy), dar nu am mai rătăci prin lumea Hellraiser dacă jocul nu ne-ar trage din când în când în tărâmul Labirintului și al lui Leviathan. În această dimensiune arma noastră nu va fi lupta, ci fuga. Aici nu trebuie doar să ocolim capcane mortale sau să rezolvăm puzzle-uri simple, ci din când în când vom auzi în spatele nostru clănțănitul dinților, iar acest sunet ne ajunge din urmă tot mai aproape...
În jocul de-a șoarecele și pisica, singura noastră șansă este să schimbăm direcția la timp, să o luăm pe drumul bun și să nu ne încurcăm în lanțurile și cârligele care se materializează în fața noastră. Armele de luptă corp la corp se uzează repede, cum se cuvine într-un survival horror, muniția nu va ajunge rareori, iar bandajele vor fi pe terminate. Vom aduna materiale pentru crafting, iar monedele găsite pe ici, pe colo le putem cheltui în magazinul unei bătrâne ciudate și stranii, pe rețete de crafting sau pe unul dintre consumabilele enumerate mai sus. Între timp înaintăm împleticindu-ne în poveste, iar drumul ne poartă printr-un cimitir, un club de sex, canalizare, cartierul general al sectei și anumite părți ale tărâmului cenobiților.
Din punct de vedere grafic nu avem motive de plângere, iar lumea vizuală a ieșit destul de convingătoare, mai ales în secțiunile din Labirint. O bucurie în plus pentru fani este că inginerii de sunet au încercat să recreeze vocea lui Pinhead cu ajutorul lui Doug Bradley; un ajutor mai bun nu s-ar fi putut găsi, deoarece actorul l-a interpretat pe iconicul Pinhead în 8 filme Hellraiser și este și astăzi la fel de convingător de înfricoșător ca altădată.
La capitolul probleme, din perspectiva mecanicii de joc, distribuția punctelor de control (checkpoint) este pe alocuri nejustificat de rară, iar repetarea unei secțiuni mai lungi, de 20-30 de minute, din cauza unei capcane de podea abia vizibile și letale pe loc este mai degrabă frustrantă decât înfricoșătoare. În plus, în ultima treime a jocului, unele zone ale Labirintului sunt prea asemănătoare între ele, așa că orientarea, din cauza lipsei totale a unei hărți, degradează uneori în rătăcire fără țintă, ceea ce scade și el considerabil din trăirea unei lumi cu o atmosferă fascinantă și înfiorătoare.
Clive Barker's Hellraiser Revival este demn de moștenirea francizei și chiar depășește, sub anumite aspecte, majoritatea predecesorilor de pe ecran; ce să-i faci, grafica digitală și imaginea au lărgit considerabil paleta posibilităților. Jocul se adresează în mod special fanilor horrorului care își doresc fiori viscerali și pe care nu-i sperie lumea sadomasochistă construită pe atmosfera creativă a plăcerii și durerii, în care au țesut cu simț o poveste 18+, dar totodată care dă de gândit. Dezvoltatorii au dovedit că universul cenobiților funcționează cât se poate de bine și sub formă de joc video, dacă îl abordezi cu umilință și viziune artistică potrivite.
