Astronomii au analizat imaginile radar luate în misiunea Magellan al NASA. Sonda a ajuns pe Venus în 1990, și a orbitat până în 1994, când a ars în atmosfera extrem de densă a planetei. Sonda a emis unde radio către suprafață și a înregistrat timpul de retur al acestora, care a fost folosit pentru a determina topografia suprafeței.
În cazul curent, cercetătorii au căutat în date urme de tunele de lavă. Acestea sunt canale lungi, uneori sinuoase, pe și sub suprafață. Suprafața lavei curgătoare se răcește și formează un strat solid, care o izolează, formând un tunel compact și îi permite să curgă pe distanțe lungi. În cele din urmă, curgerea se oprește, iar pe măsură ce lava rămasă părăsește canalul rămâne după ea doar un tub gol.
Tuneluri similare există și pe Pământ, și știm că există și pe Lună și și pe Marte. Dar aceasta este prima dată când o astfel de formațiune a fost identificată pe Venus, lângă un vulcan numit Nyx Mons. Venus este plină de vulcani (are 85 000 vulcani cunoscuți, destul de uimitor).
Experții au identificat mai întâi o adâncitură în suprafață, numită skylight, unde partea superioară a tunelului de lavă s-a prăbușit parțial. În principiu, aceasta este o dovadă suficientă a existenței unui tunel, dar elementul decisiv este că, ulterior, au găsit și o groapă liniară. Lățimea tunelului variază între 500 și 1.300m, înălțimea este de aproximativ 375m, iar tunelul se întinde la aproximativ 150mi sub suprafață. Tunelul are probabil o lungime de 45 kilometrii, și există cel puțin o secțiune de 13 kilometrii intact.
În ceea ce privește Luna și Marte, tunelurile sunt deosebit de interesante, deoarece oferă un potențial loc pentru baze permanente, deoarece acoperișul le protejează de fluctuațiile mari de temperatură, radiații și impacturi. În cazul în care sunt sigilate, ar putea menține o atmosferă, deși nu este încă clar dacă acest lucru este fezabil.
De asemenea, nu este clar cât de util ar putea fi acest lucru pe Venus. Acest tunel are un acoperiș gros, ceea ce este optim, dar nu se știe cât de mult va atenua acest lucru temperaturile infernale de la suprafață. Venus nu este tocmai prietenoasă, atmosfera este formată aproape în întregime din dioxid de carbon, iar presiunea de la suprafață este de nouăzeci de ori mai mare decât cea de pe Pământ, echivalentă cu presiunea subacvatică la aproape un kilometru adâncime. Este ușor de imaginat că condițiile din tunele sunt și mai rele.
Magellan nu a avut rezoluția necesară pentru a observa suprafața în detaliu, dar instrumentele radar ale viitoarelor misiuni Envision și VERITAS vor descoperi probabil mai multe tunele similare. Acest lucru este interesant chiar dacă nici nu este considerat trimiterea unui astronaut acolo, deoarece tunelurile de lavă ne pot spune multe despre condițiile de suprafață din apropierea vulcanilor și despre vulcanii în sine.
Știm foarte puțin despre această planetă, studiul lui fiind important. Norii densi o fac dificil de observat de pe Pământ, astfel încât sunt necesare misiuni orbitale pentru a cartografia suprafața, iar navele de aterizare nu pot face față condițiilor extreme pentru mult timp. Venus este o lume fascinantă care a urmat o cale evolutivă foarte diferită de cea a Pământului, în ciuda faptului că planetele sunt foarte asemănătoare din punct de vedere fizic. Pentru cercetătorii planetari, marea întrebare este de ce această planetă a devenit un iad literal, iar Pământului a evoluat să suporte viața pe care o cunoasștem.
