Atunci când o stea emite orice materie, efectul asupra planetelor sale poate fi dramatică sau chiar și terminală. În noua publicație al revistei Nature, astronomii raportează detectarea unei ejecții coronale din exteriorul sistemului nostru solar (CME), este prima dată când o astfel de explozie de plasmă a fost detectată în jurul unei alte stele. Dacă în zona locuibilă din jurul stelei StKM 1-1262 ar exista o planetă asemănătoare Pământului, cu o atmosferă și un câmp magnetic similar, echipa de cercetare estimează că impactul ar fi putut împinge atmosfera la suprafața planetei, sterilizând-o efectiv cu radiații cosmice.
"Atmosfera, și practic toată planeta ar fi fost complet expus vântului solar, ceea ce ar fi fost o veste proastă pentru viață", spune astrofizicianul Julián Alvarado-Gómez de la Institutul Leibniz, care nu a fost implicat în cercetare.
StKM 1-1262 este o stea slabă, roșiatică de tip M, cu o rază de aproximativ două treimi din cea a Soarelui. Astronomii se concentrează pe stelele pitice de tip M în căutarea de exoplanete viabile, care reprezintă aproximativ 70% din totalul stelelor din jurul nostru, și nu doar pentru că sunt foarte multe. Aceste stele sunt ținte ușoare pentru vânătoarea de planete: dimensiunea lor mică face mai ușor identificarea corpurilor cerești care trec prin fața lor, iar masa lor mai mică le face mai susceptibile de a fi zguduite de planete trecătoare, ofeint informații despre prezența lor.
Dar astronomii se tem că piticele M nu sunt atât de favorabile pentru planete. Acestea emit radiații puternice de raze X și ultraviolete, care pot încălzi și ioniza atmosferele planetelor din apropiere, provocând evaporarea lor în spațiu. "Piticele M sunt însoțite de sclipiri constante de lumină și sunt ridicol de strălucitoare", spune Joseph Callingham de la Institutul de Radioastronomie din Olanda. Exploziile coronale reprezintă un motiv de îngrijorare: acestea sunt valuri de material încărcat energetic care pot comprima câmpul magnetic al unei planete, iar dacă sunt suficient de puternice o pot împrăștia complet.
Dar în ciuda numeroaselor cercetări, astronomii nu au reușit până în prezent să detecteze acreția coronală la stelele Pitice M din apropiere. Aceste stele au câmpuri magnetice puternice, cu ordine de mărime mai puternice decât cele ale Soarelui, ceea ce i-a determinat pe unii astronomi să se întrebe dacă nu cumva câmpurile magnetice puternice inhibă formarea aglomerărilor coronale prin împiedicarea evadării de material.
Echipa lui Callingham a decis să se concentreze asupra unui singur tip de explozii radio folosind Low-Frequency Array (LOFAR), un sistem imens de peste 20 000 antene din Țările de Jos, și alte țări din apropiere. Echipa a cercetat 86 000 stele din apropiere, monitorizând cerul continuu timp de 8 ore. Au detectat un singur puls radio căutat, provenind de la StKM 1-1262, un semnal unic de la o ejecție coronală.
Echipa a calculat că plasma ejectată a avut o viteză de 2400 kilometri per secundă, ceea ce reprezintă limita superioară a vitezelor de ejecție, spune Alvarado-Gómez. Pe baza observațiilor, cercetătorii estimează că o pitică M tipică poate produce o ejecție coronală în medie la fiecare 500 ani. Deși acest lucru pare rar, viața pe planete are nevoie de mult timp pentru a se forma, iar erupțiile repetate nu ajută deloc. Telescopul spațial James Webb al NASA se află în prezent în primele etape ale studierii atmosferelor planetelor stâncoase care orbitează în jurul piticelor M, dar până acum nu a produs nici un rezultat semnificativ. Abel Méndez, cercetător în domeniul habitabilității planetelor la campusul Arecibo al Universității Puerto Rico, consideră că îngrijorările legate de piticele M sunt din ce în ce mai serioase și întemeiate.
