În anii 1980 guvernul australian a început să caute alternative la metode de defrișare completă a pădurilor, adică la practica prin care într-o anumită zonă forestieră se taie simultan toate sau majoritatea copacilor maturi. Desigur, scopul nu era neapărat exploatarea industrială și profiturile, aceste evenimente se petrec și pentru motive mult mai vitale, precum măsuri de combatere a bolilor sau alte probleme serioase.

Dar la vremea respectivă nu era deloc clar efectul pe termen lung. Fie că suntem ecologiști care doresc să ajute pădurea să-și revină după o boală, fie că suntem angajați ai unei companii de exploatare forestieră care cresc pomi după fiecare tăiere, fie că suntem tăietori de lemne pasionați cărora pur și simplu le place să taie copaci, majoritatea celor implicați au un scop comun. Doresc ca zona să prindă iar la viață.

Ecologiștii susțin de mult timp că defrișarea are un impact devastator asupra speciilor rare, care își pierd astfel întregul habitat. Însă impactul complet al acestei practici și alternativele posibile nu au fost studiate în detaliu. Prin urmare, la sfârșitul anilor 1980, guvernul australian a alocat 26 milioane dolari pentru ca să dezvolte câteva alternative posibile în Tanjil Bren, din statul Victoria, și în Cabbage Tree Creek, situat în East Gippsland.

În cadrul Proiectului privind Sistemele de Gestionare Forestieră, au fost selectate anumite zone forestiere în care s-au efectuat tăieri tradiționale, tăieri pe suprafețe mai mici, precum și răriri intense, în cursul cărora s-au tăiat 50–70% din copacii dintr-o zonă specifică. Ulterior s-au monitorizat schimbările și fiecare zonă a fost comparată cu porțiuni de pădure de control neatinse.

Primele rezultate ale proiectului pe termen lung au început să se vadă la începutul anilor 2000. La început, situația părea destul de clară: sorbusul s-a regenerat mai bine în zonele complet defrișate decât în celelalte părți. Dar povestea nu s-a încheiat aici. În timp ce experimentul a fost în mare parte uitat, iar drumurile care duceau către aceste zone au fost acoperite de vegetație sălbatică, copacii au continuat să crească. Când cercetătorii au vizitat locul în 2014, în cadrul unui alt proiect, au descoperit încă câteva lucruri interesante.

„A fost uimitor ce am găsit”, a explicat echipa. Deși rezultatele cercetării inițiale au fost în mare parte confirmate – în zonele complet defrișate creșterea este astăzi mai intensă –, echipa a observat schimbări semnificative în zonele afectate mai dramatic.

„Copacii rămași sunt uriași. Deși au doar 80 ani, diametrul la înălțimea pieptului al celor mai mari a depășit cu mult un metru, iar al unora a depășit chiar 1,5 metrii. Rărirea a oferit acestor copaci mai mult spațiu și resurse pentru creștere, iar aceștia au reacționat în mod spectaculos”, au explicat cercetătorii.

„Și mai remarcabil este faptul că populația de arbori rărită a stocat aceeași cantitate sau chiar mai mult dioxid de carbon decât zonele de control în care nu s-au efectuat tăieri. În doar 30 ani, pădurea rară nu numai că a compensat tot dioxidul de carbon stocat care a fost îndepărtat în timpul exploatării, ci a acumulat și suficient dioxid de carbon pentru a compensa creșterea observată în zonele de control neafectate de tăiere”.

Un alt aspect interesant este că aceste copaci mai bătrâni îndeplinesc mai multe funcții utile: au șanse mai mari de a supraviețui incendiilor forestiere și oferă adăpost veveriței rare cu buzunar, Leadbeater. Echipa de cercetători a instalat camere de supraveghere la locul experimentului și a constatat că veverițele au fost observate exclusiv în zonele rarefiate, și lipseau complet din zonele de control.

Deși aceasta este o informație utilă, nu înseamnă că ar trebui pur și simplu să aplicăm metoda global, subliniază cercetătorii. În opinia lor, fiecare tip de control forestier are rolul său, iar în anumite cazuri rărirea nu este o decizie bună. „Acest experiment vechi ne-a învățat că în ceea ce privește pădurile, există opțiuni multiple pentru a le ține sănătoși, care satisfac simultan nevoia de lemn, menținerea rezervelor de carbon, și conservarea biodiversității” – afirmă experții.