NASA a măsurat în premieră temperatura de sub suprafața lunii lui Jupiter numită Io, prin intermediul sondei spațiale Juno, dezvăluind efectele mareelor gravitaționale extreme la care este supusă de proximitatea lui Jupiter. Luna este deformată constat în timp ce se rotește, constituind mai degrabă un corp ceres moale/topită decât una stâncoasă. Cercetarea nu numai că oferă o perspectivă mai bună asupra acestei lumi îndepărtate și extrem de active vulcanic, dar poate contribui și la o mai bună înțelegere a vulcanilor de pe Pământ.
Datorită misiunilor anterioare către Jupiter, precum și a modelelor dezvoltate, avem o imagine destul de bună asupra temperaturii de la suprafața lui Io, cea mai mică dintre cele patru luni Galilei majore. Luna este în general rece, cu o temperatură de aproximativ –143 °C, dar are și un punct fierbinte unde temperatura ajunge la 17 °C, probabil rezultatul activității vulcanice.
Acest tip de activitate geologică face ca luna să fie deosebit de interesantă, deși nu pare un loc prea plăcut: vulcanismul este probabil cauzat de faptul că Io se dilată și se comprimă constant, și nu numai pentru că oferă constant o singură față spre Jupiter, dar face o orbită în jurul lui la fiecare 1.7 zile pământești, una care o lansează la aproximativ 3500 km. Această rază nu este deloc neglijabilă în apropierea unui corp ceresc atât de mare, mai ales dacă fiecare trecere rapidă o deformează cu până la 100 metrii. Considerând că diferența este aplicată pe toată luna, forțele de fricțiune și energiile generate creează condiții extreme.
Datele provenite de la Juno au fost analizate din 2023 încoace, sonda trecând în apropierea sa de două ori. Prima dată s-a măsurat temperatura sa exclusiv în domeniul infraroșu, ceea ce a oferit o imagine bună asupra proceselor de la suprafață. metoda folosită la vremea respectivă era scanarea cu radiometrul cu microunde (MWR) pentru a detecta microundele emise într-o gamă largă.
„Noutatea acestei tehnici constă în faptul că fiecare lungime de undă explorează adâncimi diferite, oferind astfel o nouă metodă de caracterizare a atmosferei profunde a planetelor gigantice, precum și a straturilor subterane ale lunilor înghețate și stâncoase” – a explicat Scott Bolton, coautor al studiului care prezintă rezultatele și cercetător principal al proiectului Juno.
Datele colectate în timpul zborurilor apropiate – sonda s-a apropiat la doar 1.500 km – au rezervat mai multe surprize. Deși suprafața este în mare parte rece, nu este nevoie să sapi adânc pentru a descoperi și alte puncte fierbinți. Oriunde s-au uitat experții, au constatat că temperatura crește cu peste 40 grade Celsius la doar o adâncime de doar câțiva metrii: acest gradient este mult mai abrupt decât s-ar putea explica doar prin efectul razelor solare.
Dar pe moment informațiile nu au mult sens cercetătorii nu au încă o bază sigură să explice ce se întâmplă, deși au câteva teorii avansate. Una dintre ipoteze este că gradientul este rezultatul căldurii care curge continuu în sus prin scoarță. Conform unei alte teorii, semnalele ar fi cauzate de curenții de lavă subterane, sau de faptul că până la 10% din suprafață poate fi acoperită de fisuri fierbinți.
În cadrul acestor analize s-a descoperit și că suprafața lui Io este surprinzător de netedă și este formată dintr-un material cu densitate redusă, care seamănă mai degrabă cu piatră spumoasă, sau un fel de cenușă vulcanică. Aceste zone se întind pe o lungime de peste 100 km, formând practic câmpii cu suprafețe asemănătoare unei oglinzi.
Un alt aspect interesant este faptul că aceste tehnici folosite pe Io ar putea fi utilizate și pentru studierea geologiei Pământului. Sonda Juno a confirmat că metodele pot fi folosite și pe vulcanii de pe Pământ, iar caracteristici similare pot fi descoperite în gradientul de temperatură sub suprafață, ceea ce ar putea oferi informații noi despre funcționarea vulcanilor terestri.
