Stelele au câmpuri magnetice care cresc în intensitate pe măsură ce viteza de rotație a acestora crește. Cu toate acestea, există încă aspecte ale acestui fenomen pe care astronomii nu le înțeleg, iar misterul este și mai grav în cazul sistemelor binare al căror stele orbitează la fiecare câteva zile sau mai repede. Mecanica rămâne neclară, iar o descoperire recentă arată că rezultatele sunt și mai grele de prevăzut în caz că aceste fenomene interacționează.
Magnetismul afectează foarte complicat fenomenele astronomice aparent simple, făcând universul mult mai interesant, dar și mai greu de înțeles. . Aceste câmpuri magnetice pot atinge intensități uimitoare în magnetari, dar este prezent și în stelele din secvența principală precum Soarele. "Umflăturile" din câmpul magnetic al Soarelui provoacă pete și erupții solare, astfel încât acest subiect este interesant pentru noi, nu numai pentru că este complex și spectaculos, ci și pentru că uneori le putem simți literalmente pe propria piele, mai ales acum când soarele intră în cea mai agitată fază a sa din ultimele 11 ani, iar prima erupție mai notabilă ne-a lovit deja pe 1 Iunie, provocând diverse aurore neașteptate.
Intensitatea câmpului magnetic al unei stele poate fi măsurată prin intensificarea anumitor linii spectrale, astfel încât astronomii au acum la dispoziție o bază de date foarte mare despre aceste evenimente. Experții au observat deja că pentru majoritatea stelelor, intensitatea câmpului crește pe măsură ce steaua se rotește mai repede, dar acest lucru nu este valabil pentru stelele care se rotesc în aproximativ 3-10 zile. Aceste stele au o limită maximă pentru câmpul magnetic produs, aceasta rămânând sub un anumit nivel, chiar dacă se rotesc mai repede.
Cu toate acestea, un studiu nou arată că această regulă se aplică doar stelelor solitare, precum Soarele, sau stelelor din sisteme binare (sau cu mai multe membre) ale căror orbite sunt suficient de îndepărtate pentru a avea nevoie de mai mult de 30 zile pentru a se orbita reciproc. Aceste două categorii însă acoperă majoritatea stelelor. Din cunoștințele noastre, o cantitate uimitoare de stele sunt membre ale unor sisteme binare sau multiple, însă majoritatea acestora nu sunt deosebit de apropiate. Un bun exemplu este vecinul nostru îndepărtat, Alpha Centauri, unde stelele A și B orbitează una în jurul celeilalte la fiecare 80 ani, fiind din punct de vedere magnetic stabile. Și Proxima Centauri, care din punct de vedere tehnic face și ea parte din acest sistem solar, orbitează în jurul stelelor centrale pe o orbită de o jumătate milion ani.
Dar pentru stelele aflate pe orbite apropiate, cercetătorii au descoperit că magnetismul lor poate fi aberantă dacă timpul lor de rotație este între 0,5 și 1 zi. Cumva, stelele își întăresc reciproc câmpurile magnetice, ducând uneori la rezultate extraordinare. Acest efect pare să fie mai puternic pentru orbitele aproape perfecte, cele excentrice nefiind atât de evidențiate.
În prezent, nimeni nu se știe care ar putea fi consecințele unor câmpuri atât de puternice în jurul stelelor din secvența principală. De exemplu, cum ar putea fi afectate planetele din astfel de sisteme? Astronomii au descoperit recent un fenomen asociat cu pitice roșii și albe care orbitează la câteva ore, pe care inițial nu l-au putut explica. Sistemele emit semnale radio cu perioade neobișnuit de lungi, iar polarizarea semnalelor sugerează o componentă magnetică puternică. Este posibil ca interacțiunea magnetică ciudată a sistemelor apropiate să fie la originea acestui fenomen.
Autorii lucrării care raportează rezultatele au observat și altceva interesant. Atunci când stelele apropiate au o orbită mai mică de o jumătate de zi, câmpul lor magnetic combinat este suprasaturat. Câmpul magnetic nu crește dacă stelele se rotesc mai repede, dar slăbește atunci când perioada de rotație este mai mică de o jumătate de zi. Autorii nici nu nu îndrăznesc să speculeze despre motivul acestei mecanici.
