Conform informațiilor curente, în centrul galaxiei noastre se află o gaură neagră super-masivă, cunoscută sub numele de Sagittarius A*. Aceasta are o masă de 4,3 milioane de ori mai mare decât cea a Soarelui,  și este situată într-o regiune minusculă de doar 44 milioane kilometrii în diametru. Dar gaura neagră nu este singură: este înconjurată de foarte multe stele care orbitează în jurul ei la viteze mari, iar mișcarea lor oferă o imagine despre efectul lui gravitațional. Fiind un mediu extrem, prezența gazelor este enormă, iar experții cred cred că au descoperit în sfârșit de unde provin.

În cadrul unor noi observații efectuate cu ajutorul telescopului VLT (Very Large Telescope) al Observatorului European Sudic, cercetătorii au descoperit un al treilea nor de gaz pe lângă norii de gaz G1 și G2 cunoscuți anterior. (Noul nor a fost numit G2t, nu G3, deoarece acest nume a fost folosit deja panteu a descrie un alt obiect.) Originile G1 și G2 au fost mult timp contestate, și nu era complet clar dacă erau nori pur gazoși sau dacă conțineau și o stea. Dar noua descoperire a răspuns la unele întrebări pentru. Norii G1, G2 și G2t par să fie mult mai strâns înrudiți decât se credea anterior.

De exemplu, este posibil ca norul G2t să fi fost inițial coada exterioară a norului G2, care era vizibil la descoperirea sa din 2008, dar acum a devenit complet independent. Echipa a mers un pas mai departe, și cred că G2 și G2t sunt strâns legate de G1, deoarece ambele se află pe aceeași orbită.

O posibilă explicație pentru existența lui G2, sugerată cu ani în urmă, a fost că norii adăpostesc fiecare o stea mare, umflată. Noul studiu arată că G1, G2 și G2t orbitează toate pe orbite foarte asemănătoare, deși sunt ușor rotite una față de cealaltă. Pare foarte suspect că într-un mediu atât de extrem, orbitele a trei obiecte ar putea fi atât de asemănătoare dacă nu au aceeași origine.

Explicația avansată în noul studiu este că acești nori de gaz sunt rezultatul vânturilor stelare ale stelei binare gigantice IRS 16SW. Aceste stele își pierd constant straturile exterioare, iar gazul din aceste stele se acumulează în aglomerări în jurul stelei Sagittarius A*. Stelele pierd material în direcții ușor diferite, ceea ce duce la mici variații ale orbitelor norilor, care rămân în esență foarte asemănătoare.