Dacă există un public de fani care este dificil de satisfăcut, Star Wars ar fi cu siguranță în top trei, dar Warhammer 40k ar trebui să fie și el undeva la vârf. Nu numai că Outlaws s-a confruntat cu problema de a nu reuși să capteze esența lumii, și multe altele, dar și continuarea Space Marine, care a apărut în 2011, a fost privită precaut. Oricine iubește acest univers teribil de întunecat, deprimant, dar incitant în felul lui, și foarte elaborat, s-a rugat împăratului omenirii ca măcar acest joc să nu sfârșească ca un sclav al microtranzacțiilor de costume și al oamenilor deștepți care storc jucătorii de bani. Se pare că rugăciunile au fost ascultate, dar să vedem dacă Împăratul sau Caosul suprem le-au răspuns.
Aruncarea cuiva în lumea Warhammer 40k ca nou-venit, este dificilă și pentru că există puține puncte de plecare de la care să pleci. Este mai bine să te gândești la lume ca la o cutie mare de Lego, în care sunt aruncate toate elementele și care necesită timp pentru a fi asamblate. Pentru a doua parte a Space Marine, este util să cunoaștem și câteva informații care încadrează ultima aventură a lui Titus atât din punct de vedere istoric, cât și al poveștii.
Era actuală se numește Era Indomitus (Era Imperiului Întunecat) și ne aflăm în mileniul 41. Căderea Cadiei este cea mai mare victorie a Haosului împotriva forțelor Împăratului și nu numai că Imperiul Omului a pierdut o planetă importantă, dar o fisură (Marea Fisură) de energii haotice, puteri demonice și distrugere, s-a deschis în țesătura realității, tăind literalmente Imperiul în două, creând Imperium Sanctus și Imperium Nihilus. O serie de evenimente au făcut ca o facțiune a gărzii spațiale, numite Ultramarines, să își primească înapoi liderul, semizeul/divina Roboute Guilliman, care a fost consternat să vadă starea și declinul Imperiului după 10.000 de ani.
Preluând controlul, Gulliman face câteva schimbări majore, dintre care cea mai semnificativă pentru noi este crearea unei versiuni mai avansate a Gărzii, ale cărei baze au fost puse cu mii de ani în urmă. Astfel se naște o nouă generație de Gărzi, numite Primaris, care sunt mai puternici, mai rapizi și mai avansați decât predecesorii lor, cunoscuți de acum înainte sub numele de Firstborn.
Merită menționată o gardă specială numită Deathwatch, care reunește luptători veterani din diferite caste de gardieni spațiali sub steagul Inchiziției. Aceste echipe de elită (kill-teams) nu sunt afiliate niciunui ordin, dar sunt foarte respectate ți temute. Ele sunt chemate pentru misiuni imposibile și să rezolve probleme de care garda spațială obișnuită nici nu o imaginează. O parte specială a Deathwatch o reprezintă războinicii Black Shield care se exilează voluntar și care își acoperă simbolurile de origine, nedorind ca rușinea lor personală să se reflecte asupra ordinului lor.
Primul lucru care îmi vine în minte este sentimentul că Space Marine 2 a devenit Vermintide/Darktide. Prin aceasta vreau să spun că versiunea single player are aceeași mecanici, și gameplay-ul este ciudat de asemănător cu jocuri deja apărute. Acest lucru va avea un impact major asupra experienței de joc.
Cu alte cuvinte, primul playthrough nu va fi aproape de experiența completă, respingerea hoardelor de tiranizi și dezvoltarea întregului arsenal al unui gardian tipic. Deoarece muniția, armele și restul elementelor opționale sunt adesea ascunse în fundături și colțuri ale hărții, iar atunci când te forțezi că le găsești poți ieși foarte ușor din atmosfera jocului. Cu toate acestea, atmosfera jocului este plăcută, explorarea adăugând la ea, dar ar fi fost o idee mai bună să acem seturi de arme configurabile și muniții la punctele de control. În acest fel, următoarea etapă a hărților ar fi putut rămâne pentru luptă și pentru atenție la modul în care se alochează muniția.
Comparativ cu episodul anterior, există mult mai multe arme, inclusiv arme de foc, arme corp la corp și grenade. De asemenea, aveți posibilitatea de a alege diferite abilități, ceea ce este mai interesant după ce terminați campania, când intrați în diferite moduri PvE sau PvP, și aveți și diferite caste, ceea ce face din nou jocul foarte similar cu Darktide.
Trebuie spus totuși, că a fost o idee inteligentă ca misiunile secundare încorporate în Campanie să lucreze în fundal pentru firul principal al poveștii și să fie rezolvate de o altă echipă. În același timp cu extinderea numărului de misiuni și hărți disponibile, dezvoltatorii ne-au oferit și un nou mod de a juca - totul depinde de jucători! - faptul că în timp ce avansăm înmisiune, unele obiective depind de alte grupuri de jucători, este un sentiment intens. În caz că eșuează, ar putea indica un demis iminent și pentru noi.
Prin natura sa, Space Marine 2 este un joc liniar, o singură cale stabilită de urmat, fiecare direcție este planificată în prealabil și nu ne putem abate de la ea nici măcar un milimetru. Acest lucru nu este în detrimentul său, așa cum a fost în partea anterioară, și se poate mitiga bine, cu modul în care sunt compuse piesele, dar nu am putut să nu zâmbesc atunci când un Space Marine, o armată de un singur om, cu putere distructivă și armură enormă, a fost împiedicat să vireze la stânga în loc de dreapta de un tufiș spinos. Dar să recunoaștem, aici nu se pierde vremea cu lenevitul, nu suntem într-o tabără de explorare, suntem într-o misiune, un scop de executat cu eficiență maximă, punct.
Cu toate acestea, este mai greu să treci peste faptul că pistele sunt aproape constant împărțite de porți și lifturi, iar în interiorul unei clădiri este posibil să trebuiască să aștepți 1-2 uși / lifturi pe secțiune pentru a ajunge la următoarea. Există o singură explicație pentru care dezvoltatorii au implementat această soluție, și anume că jocul vă obligă progresați ca un grup. Acest lucru are sens din perspectiva PvE Multiplayer - la urma urmei, un singur jucător egoist sau troll este suficient pentru eșec - dar în modul single-player este invers, te încetinește și cauzează blocaje inutile, oprind elanul altfel bun al jocului.
În general, Warhammer 40k Space Marine II face o treabă decentă de a continua povestea versiunii anterioare, cu o mulțime de bătălii și situații întortocheate și lupte epice, iar secțiunea co-op nu este nici ea rea. Dezvoltatorii sunt foarte buni în stabilirea atmosferei și crearea unei lumi "grimdark", dar cred că nu au mers în direcția corectă în ceea ce privește mecanica de joc și aspectul hărților. Pentru fani este un joc obligatoriu desigur, iar în câțiva ani ne putem aștepta la ultima (?) parte a trilogiei - mă întreb pe cine și ce va trebui să salvăm după ce am făcut aici.
Jocul în sine este destul de promițător și pentru că în timp va aduce mai multe sezoane destul de mari.
