S-au descoperit două pitice albe al căror orbită se va întâlni în viitor și vor forma o supernovă de tip 1a. Aceasta este o situație destul de frecventă în univers, dar această pereche este specială deoarece se află la doar 160 ani lumină de noi. Conform celor mai bune estimări, se află în afara zonei care ne-ar putea afecta, însă unele modele mai prudente sugerează că ar putea reprezenta o amenințare. Ceea ce este sigur, este că evenimentul va duce la o explozie orbitoare, deși este puțin probabil ca omenirea să o vadă.
Atunci când o pitică albă acumulează suficientă masă pentru a depăși așa-numita limită Chandrasekhar (de 1,4 ori masa Soarelui), aceasta poate deveni o supernovă de tip 1a. Deși sunt mai puțin frecvente decât supernovele cu colaps de nucleu mai faimoase, conformitatea relativă a supernovelor de acest tip Ia permite astronomilor să le utilizeze ca standard pentru cartografierea universului, inclusiv pentru a dovedi existența energiei întunecate.
Piticele albe, numite și stele moarte, pot obține o m masă care poate porni procesul de la material extern, în acest caz de o altă stea. În cazul stelelor, evenimentul este declanșat dacă sunt pe o orbită care degenerează.
Ultima explozie cunoscută de acest tip a avut loc în 1572. Având în vedere distanțele uriașe implicate în astfel de evenimente, este dificil de știut cât de des este implicată o a doua pitică albă. Sistemul WDJ181058.67+311940.94 este special și din acest punct de vedere: este suficient de aproape încât să știm cu certitudine că este format din două pitice albe pe orbită convergentă.
Unul dintre participanții la cercetări, James Munday, doctorand la Universitatea din Warwick, a căutat în mod special spectre care ar putea sugera existența unor pitice albe apropiate, distincte. "Căutăm de ani de zile o pitică albă dublă apropiată și masivă, așa că atunci când am observat pentru prima dată acest sistem foarte masiv în vecinătatea noastră galactică, am fost imediat interesați", a declarat Munday. Unele dintre cele mai mari telescoape optice din lume a fost îndreptat imediat spre regiune pentru a confirma că descoperirea era corectă.
Stelele se orbitează în 14 ore. Având în vedere masa lor, acest lucru înseamnă că distanța între ele este de 60 ori mai mare decât distanța dintre Soare și Pământ. Practic, chiar și în orbite atât de apropiate, este nevoie de mult timp pentru ca orbitele să degenereze complet, cu excepția cazului în care apare suficient material care să încetinească corpurile cerești. Coliziunea este estimată la 23 miliarde ani, aproape de două ori cât vârsta actuală a universului.
Pentru ca o supernovă 1a să fie format, masa combinată a celor două stele trebuie să depășească 1,4 mase solare, astfel încât, deși sunt cunoscute multe perechi apropiate mai ușoare, acestea nu pot ajunge niciodată în această fază. În cazul lui WDJ181058.67+311940.94 însă, pitica albă mai mare are o masă de 0,83 mase solare, iar perechea sa de 0,72 mase solare, astfel că împreună cântăresc 1,56 mase solare, cu mult peste limită.
Având în vedere că aceste orbite se întâlnesc foarte încet, astronomii se așteaptă ca să existe foarte multe pitice albe într-o situație similară. Unele estimări sugerează că numărul acestora pe o rază de 160 ani lumină să se ridice al aproape 20. WDJ181058.67+311940.94 este semnificativă nu numai din cauza proximității sale, ci și din alte puncte de vedere, fiind cea mai grea pereche de stele descoperite până acum.
Se crede că astfel de perechi explodează în cadrul unui proces complex, și în patru etape. Inițial, exteriorul stelei mai ușoare este ruptă și înghițită de steaua mai grea, provocând explozii pe suprafața sa, care apoi provoacă o explozie și mai puternică în nucleu. O parte din materialul ejectat se ciocnește de rămășițele piticei albe, un eveniment care declanșează, o explozie nouă.
Combinația de evenimente distruge complet ambele stele, rezultând o explozie luminoasă care poate fi de zece ori mai strălucitoare decât luna plină văzută de pe Pământ. Cu toate acestea, în timpul necesar pentru ca acest lucru să se întâmple, atât WDJ181058.67+311940.94, cât și Soarele se vor roti de multiple ori în jurul centrului galactic. Chiar dacă perturbările provocate de întâlnirea Căii Lactee cu galaxia Andromeda nu vor schimba orbitele, este probabil că vom fi foarte departe de ei în momentul în care explodează. Adițional, la vremea respectivă Soarele însuși va fi o pitică albă.
