HDD-urile și-au început cariera foarte demult, când IBM a introdus propria soluție, în urmă cu aproape 69 de ani. De atunci tehnologia a parcurs un drum lung, de la rudimentarul hard disk de o tonă, cu o capacitate de stocare de doar 4 MB, la ridicolul de 30 TB comun, care încape chiar și într-un buzunar. Industria produce ceva nou în fiecare an pe acest teren, recenta ambiție fiind depășirea a 100 TB.

HDD-urile moderne au un format compact de doar 3,5 inci, și conțin 10 sau 11 discuri, capacitatea tipică maximă fiind de 28 TB. Discul dur "arhetipal" al IBM RAMAC 350 era conectat la un sistem informatic IBM RAMAX 305, și a fost lansat pe 13 Septembrie 1956, după ce inginerii de dezvoltare ai IBM au considerat că tehnologia era suficient de robustă pentru a fi folosită în scopuri comerciale.

RAMAC 350 a fost dezvoltat de o echipă numeroasă de ingineri, iar ideea inițială a venit de la un profesor universitar, care în 1930 încerca să creeze teste standard să poată detecta urme de creion. Rey Johnson a atras interesul lui IBM, care i-a achiziționat atât invenția, l-a angajat, și l-a pus în fruntea echipei care a dezvoltat RAMAC.

Rațiunea dezvoltării a fost că se dorea înlocuirea cartelelor perforate și a magnetofoanelor secvențiale cu o soluție care să facă datele disponibile mult mai direct, într-un singur sistem închis. Un alt factor a fost că se dorea o soluție care să permită întreprinderilor să înregistreze date în paralel cu obținerea acestora, eliminând astfel necesitatea de a încărca sistemul ulterior cu date care puteau fi deja irelevante, ceea ce consuma foarte mult timp și nu era practică. Au văzut în dezvoltarea de HDD-uri cheia pentru deblocarea potențialului electronicii în lumea afacerilor.

Produsul finit, RAMAC (Random Access Method of Accounting and Control), a luat forma unui sistem major cu 50 discuri fiecare cu diametrul de 24 inci, strămoșii discurilor montate în HDD-urile din prezent. Discurile, se învârteau la 1200 rotații pe minut, și aveau o capacitate totală de stocare de 3,75 MB.

Cantitatea poate părea infirmă în prezent, dar la acea vreme era suficientă pentru a stoca până la 5 milioane caractere, echivalentul a 62 500 cartele perforate, deci era de un ajutor imens. În contrast, 3 dischete de 3,5" puteau echivala capacitatea sa. Potrivit IBM, imensul hard disk era de mărimea a două frigidere, și cântărea până la o tonă, nu era ușor de mutat.

Era primul hard disk care a deschis calea pentru sistemele actuale de stocare, iar tehnologia a evoluat atât de mult încât un salariu poate acoperi multiplul a 30TB, fiind limitat doar de câte conexiuni aveți pe plăci de bază sau carduri de expansiune.