În unele zile de primăvară sau toamnă, avem impresia că ploile nu se mai or opri. Dar recordul cunoscut este mult mai lungă. Acum 232 milioane ani, a pornit o ploaie care aține 2 milioane. Înainte de această perioadă, atmosfera era aridă, iar continentele era încă împreună, formând supercontinentul Pangea. Temperatura oceanelor era foarte ridicată, erau asemănătoare unei supe fierbinți, spune paleo-ambientalistul Paul Wignall.
Dar ce s-a întâmplat ca să cauzeze era carniană? Sfârșitul neobișnuit al verii tropicale a fost cauzat, de o serie de erupții vulcanice uriașe în zona care este ocupată de Alaska și Columbia Britanică. Erupțiile vulcanice perturbă nivelul stratosferic al vaporilor de apă, așa cum s-a întâmplat după recenta erupție Hunga Tonga-Hunga Ha'apai, acest eveniment fiind deosebit de semnificativ pentru perioada respectivă.
"Am studiat semnătura geochimică a erupțiilor în urmă cu câțiva ani, și am identificat efecte masive asupra atmosferei din întreaga lume", spune Dal Corso. "Erupțiile au fost atât de masive încât au eliberat cantități uriașe de gaze cu efect de seră, cum ar fi dioxidul de carbon, iar încălzirea globală a atins cote maxime."
Se crede că una dintre consecințele ploilor din era extincția în masă, în special a viețuitoarelor marine precum amonoidele, conodontidele și crinoidele - dar a deschis și noi teritorii, în special pentru dinozauri.
Un studiu publicat anterior în Journal of the Geological Society, ai cărui autori au constatat că "după extincția generalizată a plantelor terestre și a principalelor erbivore, dinozaurii au părut să fie principalii beneficiari, prosperând rapid în ceea ce privește diversitatea, impactul ecologic (abundența relativă) și distribuția regională".
Primele dovezi ale evenimentului pluvial carnian au fost furnizate de geologi în anii 1980, mai precis de Alastair Ruffell și Michael Simms. Ruffell a identificat o bandă gri în rocile roșii din Lipe Hill din Somerset, indicând faptul că regiunea a trecut de la o perioadă de secetă intensă la una extrem de umedă. Cu toate acestea, atunci când Ruffell a publucat informațiile împreună cu Simms, nu a fost luat în serios. "Îmi amintesc că mai mulți cercetători cu statut destul de înalt au considerat ideea ca fiind complet absurdă", spune Simms.
În timp ce Ruffell și Simms s-au ocupat cu alte obiective, în anii următori s-au acumulat tot mai multe dovezi în sprijinul teoriei lor. De exemplu, straturile de rocă de vârstă triasică din dolomiții italieni, oferă dovezi importante pentru un episod pluvial carnian. În acești munți alpini, geologii au documentat o tranziție izbitoare: nu există amprente de dinozauri sub straturile de argilă roșiatică, dar sunt foarte multe direct deasupra lor.
Apariția bruscă a acestor urme corespunde sfârșitului perioadei pluviale carniene. Dovezile sugerează că perioada în cauză a fost caracterizată de erupții vulcanice masive, care au dus la încălzire globală și la precipitații extreme. Aceste schimbări climatice au provocat extincții pe scară largă, și au creat nișe ecologice pe care dinozaurii le-au ocupat rapid. Astfel, probele de rocă surprind nu numai haosul ecologic al epocii, ci și momentul crucial în care dinozaurii și-au început ascensiunea.
