Unitățile ARM al lui Nvidia par o sursă de știri destul de populară în ultima vreme, ceea ce este de înțeles: produsele sunt foarte așteptate, industria pare împotmolită în cacealmaua Windows și x86/x64. Au existat rapoarte cu privire la obstacole neprevăzute care ar putea duce la o întârziere majoră pentru lansarea lor, dar cele mai recente informații sugerează că dezvoltarea este pe drum, iar.

Între timp, SoC-ul N1X a reapărut într-o bază de date Geekbench, unde un test OpenCL a dezvăluit câteva lucruri interesante despre ea. Scurgeri similare au avut deja loc, dar atunci rezultatele și informațiile au fost concentrate pe partea CPU. Acum însă avem acces și la partea GPU, deși destul de limitat, dar suficient pentru o mostră.

iGPU-ul bazat pe Blackwell pare destul de bună pentru jocuri, are un total de 48 matrici SM, ceea ce înseamnă 6144 nuclee CUDA. Acest număr este identic cu numărul de nuclee CUDA de la bordul GPU-ului GB205, adică GeForce RTX 5070 desktop, și al GB10 SuperChip. Aceasta din urmă nu este o coincidență, deoarece N1x ar putea fi o variantă cu putere mai mică a SoC-ului mini PC-urilor DGX Spark AI. Acest SoC este rezultatul unei colaborări între MediaTek și Nvidia.

Pe baza testului, GPU-ul de test tehnic a fost tactat la o frecvență destul de scăzută, la 1,05 GHz, obținând un scor de 46361 de puncte în cadrul testului OpenCL, ceea ce îl plasează la egalitate cu GeForce RTX 2050. Deoarece acesta este un exemplar de test, este fosrte sigur că nu aceasta este performanța finală. Este mai rapidă decât unitatea SoC M3 Max a Apple, și este mai puternică decât 890M a AMD, care este capabilă de aproximativ 37500 puncte, dar este prea devreme pentru a prezice ce performanțe va oferi cea finală.

De ce este atât de lent față de un GeForce RTX 5070? În primul rând, cadrul TDP este mult mai modest, cu mult sub 250 W. Este estimat la un maxim de 120 W, iar răcirea este responsabilă și de CPU, deci nu va fi la fel de bună să o țină rece. Un alt factor limitativ este faptul că în loc de GDDR7, va trebui să se mulțumească cu LPDDRX, iar aceasta trebuie să fie partajată cu nucleele CPU, și cu alte componente.

Seria N1 pare promițătoare, și dacă versiunile finale se ridică la nivelul așteptărilor, cipurile bazate pe ARM ar putea deveni un concurent puternic contra soluțiilor Intel și AMD. Desigur, performanța brută este doar o parte a ecuației, iar suportul software adecvat și compatibilitatea sunt foarte importante - acesta din urmă fiind un domeniu în care SoC-urile PC bazate pe ARM au avut destule probleme ca să nu se poată impune în masă.