Telescopul James Webb (JWST) este at t de critic încât de la lansarea sa ne inundează cu imagini și date care ne-au schimbat complet idea despre univers în timp record de scurt. Însă o mică pată roșie raportată anul trecut iese în evidență ca fiind una dintre cele mai extraordinare: descoperitorii săi cred că ar putea fi o galaxie care a strălucit la foarte puțin timp, la doar 100 milioane de ani după Big Bang, mult mai devreme decât se credea original. Mai nou și o altă analiză susține că obiectul numit Capotauro, ar putea fi ceva și mai exotic: o explozie a unei stele foarte rare și căutate, de primă generație.
Echipa indică și altceva, o posibilitate mai banală: indică că au găsit o pitică brună neobișnuit de rece - o stea eșuată de mărimea lui Jupiter - care strălucește slab în infraroșu și rătăcește în Calea Lactee. Oricare ipoteză este interesantă, spune Andrea Ferrara de la Scuola Normale Superiore, autorul principal al studiului corespunzător publicat în Open Journal of Astrophysics.
Identificarea unei galaxii existente la începuturile istoriei universale ar fi revoluționar, deoarece JWST nu s-a considerat a fi capabil să privească atât de mult înapoi în timp, spune el, o supernovă ar putea oferi doar fragmente mai clare a naturii universului tânăr. Dar chiar dacă este "doar" o pitică brună, aceasta ar fi cea mai rece și cea mai îndepărtată de Pământ dintre toate obiectele de acest tip detectate până acum. Observațiile viitoare ar putea decide care explicație este corectă: mișcarea rapidă al obiectului ar susține existența unei pitice brune, luminozitatea în scădere ar susține o supernovă, iar lumina constantă ar susține existența unei galaxii îndepărtate.
Giovanni Gandolfi de la Observatorul din Roma a condus echipa care a declarat pentru prima dată că Capotauro este un candidat pentru o galaxie îndepărtată. A denumit steaua după un munte din regiunea sa natală Emilia-Romagna. Observațiile ulterioare ale JWST pentru a determina cu exactitate explicația pentru deplasarea spre gama de unde roșii nu au dat rezultate concludente. Într-o lucrare publicată în Septembrie 2025, experții au susținut că este vorba fie de o galaxie extrem de îndepărtată, fie o pitică brună aflată la doar câteva sute de ani lumină distanță, care s-a răcit până aproape de temperatura unei camerei într-un miliard de ani.
Dar Ferrara a observat ceva ciudat la Capotaurus. Între prima imagine JWST și cea făcută mai bine de doi ani mai târziu, strălucirea sursei a crescut cu 20% - un comportament neașteptat, care nu estre ceva normal pentru o galaxie sau o pitica brună. Ferrara și colegii săi speculează, că ar putea fi vorba despre o supernovă cu instabilitate dublă, un tip de explozie despre care se crede că apare doar în stele foarte masive. Acestea sunt compuse aproape în întregime din hidrogen și heliu vechi, fără elementele grele acumulate. În astfel de stele razele gamma de înaltă energie din interiorul miezului se pot transforma spontan în perechi electron-pozitron, lipsind steaua de presiunea radiativă care îi menține unite straturile exterioare, declanșând un colaps care conduce la o explozie termonucleară extremă.
Pentru a-și susține argumentul, cercetătorii au folosit predicții teoretice ale curbei luminoase a unei supernove cu instabilitate, și le-au comparat cu două puncte de date de la Capotauro. Acestea sunt în concordanță, dar pentru a fi cu adevărat convingătoare, este nevoie de încă o măsurătare care se poate face doar în timp, mai precis minim într-un an sau mai mult, și va fi confirmat dacă luminozitatea scade brusc, conform evoluției pipice al acestor tipuri de stele. "Dacă se dovedește a fi real, se va schimba viziunea noastră asupra universului timpuriu", spune Ferrara. "Dar vrem să fim siguri".
Descoperirea unei supernove cu instabilitate dublă în universul timpuriu nu numai că ar dovedi că astfel de explozii erau posibile, dar ar oferi astronomilor și o primă imagine a unei galaxii în care stele gigantice de primă generație ard plazma provenită direct din Big Bang. Potrivit experților, curba de lumină care se potrivește cel mai bine cu această sursă de lumină indică o stea cu o masă de cel puțin 250 ori mai mare decât cea a Soarelui, care a explodat la mai puțin de 300 milioane ani după Big Bang.
"Ar fi grozav dacă ar fi adevărat, și ar putea fi", spune Stan Woosley, fizician teoretician la Universitatea din California, Santa Cruz, care a jucat un rol-cheie în dezvoltarea modelelor de supernove cu instabilitate împerecheată. Dacă se detectează doar un astfel de exemplu strălucitor, care corespunde unei stele aflate la capătul superior al intervalului de masă, ar însemna că ar fi putut exista mult mai multe stele vechi cu mase mai mici, adaugă el. Iar dacă galaxia bogată este încă vizibilă după dispariția supernovei, studierea proprietăților sale ne-ar putea oferi informații despre mărimea și strălucirea stelelor antice. Dar la această distanță, va fi foarte dificil să distingem o astfel de supernovă de alte tipuri de explozii extrem de luminoase, avertizează Woosley.
Alți astronomi sunt înclinați spre ideea unei pitice brune apropiate. În Aprilie, cercetătorul Maruša Bradač de la Universitatea din Ljubljana și colegii săi au raportat că alte două galaxii candidate la JWST extrem de îndepărtate s-au dovedit a fi pitice brune.
Dar piticele brune sunt interesante în sine, deoarece fac legătura între planete și stele, spune Bradač. Deoarece sunt mici și cu lumină slabă, majoritatea piticilor brune sunt detectate în imediata vecinătate a Pământului. Observațiile JWST ar putea produce un sistem de a le identifica automat, dezvăluind unde se formează și unde care sunt zonele relevante în care se află în Calea Lactee și cum îmbătrânesc în funcție de temperatura lor.
La fel ca cele două descoperiri recente, Capotauro s-ar putea dovedi a fi doar o pitică brună, dar va trebui să așteptăm să fie confirmat, spune Bradač. Primele detalii vor apărea în următoarele câteva luni, când JWST va revizita zona în care se află. Oricare va fi rezultatul, este foarte anticipat.
